Va mai amintiti celebra intrebare din scoala generala “Ce-a vrut sa spuna poetul?” Eu, daca ma concentrez un pic, mai ca aud vocea subtire a profesoarei de romana si mai ca ii vad spranceana colorata cu dermatograf cum se arcuieste. Nici nu visau poetii cate profunzimi le descopeream noi!

Dar de replica “Spune-ne te rog de ce radeai, sa radem cu totii…” va mai amintiti? Cum ii puteam spune ca radem… de ea? Ca un coleg ii lipise o hartiuta cu “loveste aici” pe spate sau ca, datorita unui tic nervos, timp de 10 minute a plescait din limba de 247 de ori.

A-i spune unui profesor fara simtul umorului de ce razi e din start o cauza pierduta. Un top 3 al reactiilor ar suna cam asa:

1. Esti trimis pe sala sa te linistesti

2. Se face morala intregii clase toata ora si, timp de 4 ani, esti ascultat la fiecare lectie.

3. Esti spus parintilor si esti pus la panoul rusinii sa te stie toata lumea de mic infractor. Si, bineinteles, timp de 4 ani, esti ascultat la fiecare ora.

Pe atunci, si cred ca si acum, ori invatai de frica, ori nu invatai deloc. De invatat din placere nu prea era vorba.

Ei, bine, dupa ani de zile de lasat cartea deoparte, m-am reapucat de invatat. De data asta, insa, constat ca se poate si altfel. Chiar se poate merge la scoala cu placere. Se invata din joaca si se invata cu voie buna. Se invata fara teama ca te faci de rusine daca raspunsul tau nu e cel corect. Fara binecunoscutul “Patru, treci in banca.”

De exemplu, azi am desenat. Am primit niste foite cu cateva personaje schitate. Folosind cuvintele din lectie, trebuia sa descriem aceste personaje colegilor de grupa astfel incat acestia sa le poata reproduce cat mai asemanator cu originalul. La sfarsit, aveam 8 personaje, unul mai plin de personalitate ca altul:)

Tot azi am facut si putina publicitate. Obiectul promovat? Un zar! Un zar care danseaza pe masa. Sau un zar care plange cand aduce ghinion. Alte echipe au promovat un breloc sau un lipici. Simplu. Fara reguli stricte. Cu umor. Am ras si intre noi, am ras si cu profesoara. Nu am fost trasi de urechi ca domnul desenat era diform sau prea cracanat si nici ca n-am stiut formula chimica a lipiciului.

Totusi, recunosc, la ce dor de casa ma mai apuca uneori, mi-ar placea sa-mi cheme parintii la sedinta…